luni, 12 august 2013

Semnificatiile zilei--10 AUGUST

10 august

Naşteri:
Panait Istrati (Gherasim Istrati), născut la 10 august 1884, Brăila,  a fost scriitor de limbă română și franceză. Este fiu nelegitim al unei spălătorese, Joița Istrate și al unui contrabandist grec. Precum Maxim Gorki, scriitorul rus și apoi sovietic cu care a fost adesea comparat, și-a câștigat existența ca ucenic al unui cârciumar, al unui brutar, al unui vânzător ambulant, a fost şi cărbunar la bordul navelor Serviciului maritim Român. 
Primele încercări literare datează din 1907, debutul fiind alcătuit de articolul „Hotel Regina” în revista „România muncitoare. Între 1910-1912 şi-a publicat tot în cadrul acestei reviste, primele povestiri: „Mântuitorul,Calul lui Bălan, „Familia noastră, „1 Mai. 
          A încercat să se sinucidă în 1921 pe când era la Nisa, dar a fost salvat, iar în buzunar i s-a găsit o scrisoare netrimisă, adresată lui Romain Rolland. Acesta este avertizat și îi răspunde imediat încurajându-l să urmeze cariera de scriitor. 
          Povestirea „Chira Chiralina” a fost publicată în 1923 .
          În 1927 a vizitat Moscova și Kievul, a asistat la filmarea unui film despre călătoria sa acolo. În Rusia l-a întâlnit pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis, care îl va menționa mai târziu în romanul său „Zorba Grecul.
          În 1930 s-a reîntors în România. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.
A decedat pe data de 16 aprilie 1935, București.

Barbu Cioculescu, născut la 10 august 1927,  Montrouge (Franța), este poet, scriitor, eseist, critic literar și traducător român. Printre operesele sale se numără: Cerc deschis(1968), „Palatul de toamnă(1976), Navigând, navigând(1998), „De la Mateiu, citire...( 2005) . I s-a oferit Premiul „Ion Minulescu” pentru volumul Steaua Păstorului (1947), Premiul Uniunii Scriitorilor pentru ediția Opere de Mateiu I. Caragiale (1995)





Dan Laurențiu (Laurențiu Ciobanu), născut în anul 1937, a fost poet și eseist român. 


Nicolae Prelipceanu, născut la 10 august 1942, Suceava, este poet și publicist român contemporan. În prezent este redactor-șef al revista „Viața Românească”, membru în structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor în consiliul consultativ al revistei „Steaua” din Cluj. În 2004 s-a aflat printre nominalizații Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”, pe care juriul prezidat de Nicolae Manolescu l-a atribuit timișoreanului Șerban Foarță.






Horia Gârbea, născut la 10 august 1962, București, este scriitor român, membru al Uniunii scriitorilor din România. A publicat 8 volume cu caracter științific și didactic. A debutat în 1982 cu poezie. A fost membru al cenaclului Universitas, condus de criticul Mircea Martin.
A publicat poezie (2003 “Cresterea iguanelor de casă”, 2012 „Trecutul e o sărbătoare” etc.), proză (1997 “Misterele Bucureștilor", 1998 “Căderea Bastiliei" etc.), teatru (1993 "Mephisto", 2001 "Cine l-a ucis pe Marx?" etc.), critică literară si teatrală, eseuri. 
În 1998 a început să realizeze scenarii de filme si show-uri pentru televiziune la ProTV, apoi la Prima TV, National TV etc.A reprezentat România la festivaluri internaționale de literatură şi teatru. A realizat două cicluri de emisiuni la TVR Cultural (2002-2004).


Ioana Drăgan, născută la 10 august 1969, București) este prozatoare, eseistă, a fost realizator de emisiuni culturale la TVR. Este căsătorită cu scriitorul Cătălin Țîrlea și au o fiică, Ilinca Țîrlea. A debutat în anul 1990, semnând articole de atitudine, eseuri și proză: Vietăți și femei”. Printre operele sale se numără: „Poveștile Monei (1999); Romanul popular în România. Literar și paraliterar (2001); Mafalda, 2009. Este membră a Uniunii Scriitorilor din Romania din anul 1998.





Decese:
Virgil Mazilescu, născut la 11 aprilie 1942, Corabia (județul Olt),  a fost eseist, poet și traducător român, afiliat onirismului poetic. A scris printre altele poeziile „Cineva pe lume are nevoie de mine”, „Mi-am uitat casa și numele”. În 1966, a debutat cu versuri în revista „Ramuri” din Craiova.
A decedat pe data de 10 august 1984, București.



Sărbători:

  • Sf. Mc. Arhid. Lavrentie; Sf. Mc. Xist, Ep. Romei, şi Ipolit (Dezlegare la ulei şi vin)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu