Semnificatiile zilei--12 IULIE

12 iulie

Naşteri:

Constantin Noica, născu la 12 iulie 1909, Vitănești (județul Teleorman) a fost filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român.

Este de origine aromână, a urmat liceul „Spiru Haret”, unde l-a avut ca profesor de matematică pe poetul Ion Barbu.Ca licean, debutează în revista liceului, „Vlăstarul”, în 1927. La Facultatea de Filosofie și Litere din București l-a avut ca profesor pe filosoful Nae Ionescu.

În 1933, timp de un an de zile, a urmat cursurile Facultății de Matematică, iar în primăvara anului 1938 pleacă la Paris cu o bursă a statului francez, unde a stat pînă în primăvara anului 1939. În mai 1940 şi-a susţinut la București doctoratul în filosofie, cu teza „Schiță pentru istoria lui „Cum e cu putință ceva nou? ”. În luna august a făcut primul gest gazetăresc de rezonanță legionară:  a scos într-un singur număr revista „Adsum” (adică „Sunt aici, sunt de față”).

Între 1940 – 1944 a stat la Berlin, plecând în calitate de referent de filosofie la Institutul Româno-German.În perioada 1949 - 1958 are domiciliu obligatoriu la Câmpulung-Muscel. Aici, Noica și-a căpătat ideea filosofică.

 În 1958 Noica a fost arestat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de "grupul Noica". A executat la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.

Din 1965 s-a stabilit în București, unde a lucrat ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având domiciliu un apartament cu două camere unde a ținut seminarii private despre filosofia hegelienă, platonică sau kantiană.

În 1976, l-a întâlnit la o lansare de carte pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general, astfel Noica ajunge la Mănăstirea Rohia unde a stat 3 zile. Cadrul natural și biblioteca vastă l-au impresionat pe filosof, acesta povestindu-i lui Nicolae Steinhardt despre cele văzute, știind gândul acestuia de a se retrage într-o mănăstire.

Ultimii ani din viață i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi. S-a stins din viață la 4 decembrie 1987. A fost înmormîntat pe 6 decembrie 1987, la Schitul Păltiniș, după dorința sa, slujba fiind oficiată de un sobor de preoți în frunte cu ÎPS Mitropolit Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

După 1989, Gabriel Liiceanu s-a ocupat de reeditarea integrală a cărților lui Noica.

Nicolae Steinhardt, născut la 29 iulie 1912, a fost  scriitor, publicist, critic literar și jurist român, originar din Pantelimon (județul Ilfov). De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate.

Este autorul unei opere unice în literatura română, „Jurnalul fericirii”. A fost doctor în drept constituțional.

Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare (în particular și la școala "Clementa") și ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici se numără Constantin Noica,  Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a.

După 1929 a participat la cenaclul literar "Sburătorul" al lui Eugen Lovinescu.

Antisthius este pseudonimul- inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère - sub care Nicolae Steinhardt a publicat primele sale apariții editoriale: "În genul ... tinerilor" (1934, volum de debut); "Essai sur la conception catholique du Judaisme" (1935); etc.

În 1939 a început să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică" declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe motive etnice (1940-1944).

În 1958 a fost arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făcea parte și Nicu Steinhardt. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică, sub acuzația de "crimă de uneltire contra ordinii sociale".La 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarăbean Mina Dobzeu l-a botezat întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-I Emanuel Vidrașcu (cf.Jurnalul fericirii).

A fost supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când a fost eliberat, în urma grațierii generale a deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenție, la schitul bucureștean Dărvari, şi-a desăvârșit taina botezului.

După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața literară prin traduceri, eseuri, cronici publicate. În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică literară: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primește Marele Premiu al Criticii literare).

După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. A fost trimis la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian Chira de la Maramureș. Întâmplarea a făcut ca în 1976 Constantin Noica să îl întâlnească, la o lansare de carte pe Iustinian Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia. Cadrul natural și biblioteca vastă l-au impresionat pe filosof care i-a povestit lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia.

S-a stabilit definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16 august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia. Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.

În martie 1989 angina pectorală de care suferea s-a agravat, astfel s-a decis să plece la București pentru a vedea un medic specialist. În aerogara din Baia Mare, înainte de îmbarcare pentru București, a suferit un infarct și a fost dus la spitalul din Baia Mare, unde a murit câteva zile mai târziu, joi 30 martie 1989. La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptățile regimului comunist.

Janina Ianoşi (în acte: Jeanina-Maria Janoşi), s-a născut la Bucureşti, în 12 iulie 1930. Doctor în filosofie, cu teza „Optimism si pesimism istoric”(1972). Este membru al Uniunii Scriitorilor (din 1986). A fost distinsă cu: Premiul revistei „Sfera politicii”, pentru cea mai buna traducere de ştiinţă politică a anului 1998: volumul Jürgen Habermas, „Sfera publică şi transformarea ei structurală”; Premiul revistei „Poesis” (2005), pentru volumul Rilke – Tvetaieva – Pasternak, „Roman epistolar” 1926; Premiul revistei „Convorbiri literare”, (2008): volumul Marina Tvetaieva, „Proza”.

Toate celelalte cărti, patruzeci în total, le-a realizat ca traducătoare, timp de trei decenii şi jumătate.

Alexandru Ivasiuc, născut la  12 iulie 1933, Sigheta fost prozator și romancier român contemporan.În urma dictatului de la Viena, familia Ivasiuc s-a refugiat la București, de unde s-a întors la Sighet în 1951.

După absolvirea liceului a fost admis la Facultatea de Filozofie din București, de unde a fost exmatriculat după doi ani de studii, din motive ideologice. Acesta s-a înscris la Facultatea de Medicină Generală. A fost printre organizatorii unui miting de solidaritate în Piața Universității, studenții urmau să ceară satisfacerea unor revendicări cu caracter politic și social. A fost arestat la 4 noiembrie 1956, fiind judecat în lotul care îi purta numele, a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională pe care a executat-o la Jilava, Gherla și în lagărele de muncă Periprava, Stoenești și Salcia.

În anul 1963 s-a căsătorit cu ziarista Tita Chiper. Între 1968-1969 Ivasiuc a beneficiat de o bursă în SUA, unde a ținut o serie de conferințe la Columbia, Berkeley, călătorind și în Anglia, spre a susține conferințe la Oxford.

După întoarcerea din SUA, a ocupat de-a lungul timpului diverse funcții.

Opere: în 1964, în Gazeta Literară, povestirea „Timbrul”, urmată apoi de alte texte beletristice și publicistice; a publicat romane, de obicei axate pe dezbateri etice și social-politice “Vestibul” (1967), “Cunoaștere de noapte”, “Apa” (1973), “Racul” (1976) etc. A publicat și volumul de nuvele “Corn de vânătoare”, precum și două volume de publicistică.Eseurile sale au fost publicate în mai multe volume sub titlul Pro domo.Romanul “Apa” a fost folosit ca scenariu pentru “Trei zile și trei nopți”, realizat în 1976 în regia lui Dinu Tănase.

A murit lângă blocul Scala, care s-a prăbușit peste el la cutremurul din 4 martie 1977.

Maria-Eugenia Olaru, născută la 12 iulie 1957, București este poetă și prozatoare română. Numele ei real Maria-Eugenia Oală. 1984 - 1989 poeta frecventează numeroase Cenacluri literare bucureștene, Cenaclul de Luni, Cenaclul Ienăchiță Văcărescu, Cenaclul Bacovia și altele.

În1990 a fost membru fondator al Societății Literare și Teologale “LOGOS" care a reunit o nouă democrație și libertate de expresie, atât prestigioși profesori universitari și literați din Universitatea București, cât și înalte personalitäți teologice ale Bisericii Ortodoxe Romane. În 2007 a fost director fondator al Revistei on-line de literatură creștină, artă digitală și viață creștină "Odgon".

Decese:

Ienăchiţă Văcărescu (Semnificaţiile zilei --- 11 IULIE)

Gheorghe Popovici, născut la 8 noiembrie 1863, Cernăuți, a fost jurist, istoric și poet român, membru al Academiei Române.

Gheorghe Popovici a scris poezii sub pseudonimul "Teodor Robeanu".

A decedat pe data de 12 iulie 1905,  Muncaci, azi în Ucraina. În semn de omagiu o stradă din orașul Suceava poartă numele "Teodor Robeanu".

Mircea Nedelciu, născut la 12 noiembrie 1950 a fost scriitor român, considerat a fi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist și ai postmodernismului în literatura română.

Din facultate a devenit membru al cenaclului Junimea, condus de profesorul și criticul literar Ovid S. Crohmălniceanu. Între anii 1970-1973 împreună cu alţi tineri scriitori de la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității București, a editat gazeta „Noii”.

A debutat în 1979 cu volumul de proză scurtă „Aventuri într-o curte interioară”. Devine membru al Uniunii Scriitorilor din România și este membru fondator al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România - ASPRO. Premii: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1979, 1983, 1986, 1990); Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române; Premiul ASPRO pentru proză scurtă (1998). Opere: „Și ieri va fi o zi” (1989); „Povestea poveștilor generației '80” (1998); „Femeia în roșu”(1990) etc.

În 1988 s-a îmbolnăvit de o formă de leucemie, cu care s-a luptat mai bine de un deceniu. A murit pe data de 12 iulie 1999, la București, răpus de leucemie la vârsta de 48 de ani, și este înmormântat pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu.

Sărbători:

• Sf. Mc Proclu şi Ilarie; Sf. Veronica (calendar ortodox)