Rusaliile
Rusaliile (latină rosalia), cunoscute
și drept Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă o sărbătoare creștină
importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști, de aceea mai
poartă numele de Cincizecime.. De Rusalii este
comemorată coborârea Sfântului Duh asupra
ucenicilor lui Iisus. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor”
(cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de
foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând
marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Cei
doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către
neamuri, în diferite limbi. După
acest moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni şi întorcând
pe păgâni de la închinarea idolilor, aducându-i pe oameni la dreapta credință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu